
Weekend 10/11 iunie: Piața Artizanilor pe drumul spre Vulcanii Noroiși atrage turiștii cu un concept unic de Slow Food
Comunitatea Slow Food Buzău anunță al doilea eveniment “Piața Artizanilor- Slow Food & Gourmet Hub Buzău”, pe 10/11 iunie. Piața va cuprinde o expoziție

O colaborare inedită are loc în lumea vinului: Domeniile Averești, Casa de Vinuri Cotnari și Crama Pandora vor fi prezente la TIFF 2023 sub umbrela aceleiași campanii – Enjoy the difference!
Pentru prima dată în România, trei producători locali de vin au aceeași comunicare și imagine în cadrul unui eveniment cultural de anvergură, cum este

Amintiri Gustoase, cel mai ascultat podcast gastronomic din România
Amintiri Gustoase, primul și singurul podcast gastronomic românesc gândit și distribuit în format audio, este cel mai ascultat din România, potrivit clasamentului Apple publicat

BASF România prezintă câștigătorii competiției „Povești cu vinuri românești” – Ediția a 8-a, dedicată cramelor mici și mijlocii
Cca. 165 de crame și 439 de vinuri și spumante înscrise în ediția 2023; Crama Bratu – Fetească Regală, sec, 2022, Crama Corbuț –

Vola.ro – Londra, Bruxelles și Roma sunt cele mai ieftine destinații europene pentru minivacanța de Rusalii
Conform datelor Vola.ro, cele mai populare destinații pentru minivacanța de Rusalii sunt: Londra, Bruxelles, Roma, Paris, Milano, Viena, Dublin, Istanbul, Dortmund și Madrid. În

Ciuc Radler® își extinde portofoliul cu un nou gust local: Pepene și Coacăze Negre
Ciuc Radler® vine cu o nouă inovație la nivel de produs și lansează un gust inedit, de vară: Pepene și Coacăze Negre. Brandul își

#COLORFIDENCE – Orbit aduce inspirația prin culori cu un nou design al pachetelor de gumă de mestecat
Culorile au capacitatea de a evoca emoții și de a ne influența stilul personal. Hainele sunt alături de noi din ziua în care ne

Investiția în aqua park Venus din 1 Mai, în ultima fază de implementare
Un complex modern, capabil să primească aproape 2000 de vizitatori simultan, cu toate facilitățile pentru o zi perfectă de relaxare, este oferta pe care

Travelminit.ro: Minivacanța de 1 iunie aduce prețuri la cazare cu 16% mai mari decât anul trecut
Potrivit unui sondaj realizat de Travelminit în rândul clienților săi, 65% dintre respondenți au confirmat că au în plan o vacanță în România în

Nu rata o demonstrație culinară susținută de Chef Liviu Morărescu, finalist și câștigător UniChef CUP 2022
Unilever Food Solutions te invită să urmărești o demonstrație culinară VIDEO cu Chef Liviu Morărescu, finalist și câștigător UniChef CUP 2022. Obține acces în

Studiu Vola.ro – Ce preferă românii când vine vorba de concediul de vară
Potrivit unui studiu realizat de Vola.ro, 50% dintre respondenți au ales deja destinația pentru vacanța de vară, dar nu au cumpărat încă biletele de

Restaurantul Raionul de Pește din Floreasca se redeschide cu un nou concept de design interior semnat de Karim Rashid
Raionul de Pește din Floreasca, restaurant gourmet de pește și fructe de mare, se redeschide sub o nouă direcție estetică semnată de designerul internațional

Mamaia revine in preferintele turistilor in sezonul 2023
Stațiunea Mamaia revine în preferințele turiștilor români pentru vacanța de vară. Nivelul rezervărilor făcute până la finalul lunii aprilie se apropie de cel înregistrat

Au început înscrierile în competiția culinară UniChef CUP 2023!
Câștigă UniChef CUP 2023 și vei merge într-o locație cu stea Michelin sau la unul dintre centrele de excelență Unilever Food Solutions din Europa

RO-WINE Ediția de Primăvară 12-13-14 Mai
RO-Wine | The International Wine Festival of Romania – ediția de primăvară a celui mai așteptat festival dedicat vinurilor premium și superpremium din România

5 to go se apropie de pragul de 500 de cafenele și a atins o notorietate de 72% la nivel național
Brandul românesc 5 to go se apropie de pragul de 500 de cafenele deschise, aproximativ 50% dintre acestea situate în București, ceea ce explică

45.000 de sticle din vinurile Tandem, rodul prieteniei cramelor Liliac și Castel Mimi, vândute în primul an
Proiectul comun al celor două crame a înregistrat o cifră de afaceri de 650.000 de lei de la lansare până la finalul anului 2022;

Nestlé aduce pe piață mai multe produse noi în perioada de primăvară
Nestlé, cea mai mare companie de produse alimentare și băuturi din lume, continuă să inoveze și să le propună consumatorilor din toate segmentele și

Piața Artizanilor – Slow Food & Gourmet Hub Buzău: Un concept unic care aduce împreună artizanii de produse alimentare cu turiștii și localnicii
Buzău, România – Comunitatea Slow Food Buzău anunță primul eveniment “Piața Artizanilor- Slow Food & Gourmet Hub Buzău”, pe 6/7 mai. Piața va cuprinde

Vola.ro: Românii au plătit 173 euro, în medie, pe biletul de avion pentru vacanța de Paște
De Paște, românii din diaspora se întorc acasă pentru a petrece sărbătorile alături de familie. De asemenea, foarte mulți români vor opta anul acesta

18 restaurante partenere care fac performanță în business digital, premiate de Tazz în cadrul Galei Tazz Awards
Tazz a premiat 18 dintre cele mai mai performante restaurante partenere care perfecționează un model de business hibrid în segmentul HoReCa. Premiile au fost

Oferte speciale pe Parmashop, platforma online a Parmafood Group Distribution
Înființată în 1992, în România, Parmafood Group Distribution a crescut constant de-a lungul anilor devenind unul dintre importatorii și distribuitorii de top din piață.

BOILER deschide o nouă cafenea în nordul Bucureștiului, în Globalworth Square, cu o investiție de 250.000 de euro
BOILER va reuni gastronomia, cafeaua de specialitate și pasiunea pentru explorarea gustului într-un nou spațiu ce se va deschide în această toamnă în nordul

MARTINI – FRIGGI ULEI DE PALMIER 22,7 KG
Cumpara de aici: https://www.parmashop.ro/ulei-de-palmier-pentru-prajire-martini?search=unig15 MARTINI – FRIGGI ULEI DE PALMIER 22,7 KG Ulei de palmier în formă solidă pentru prăjire. Punct

TWININGS – CEAI VERDE CU AROMA MENTA 25*1.5 G
Cumpara de aici: https://www.parmashop.ro/index.php?route=product/product&language=ro&product_id=2839&search=matw13b Ceaiul Twinings este ceaiul oficial al Casei Regale a Marii Britanii. Twinings ceai verde si menta este un ceai verde intr-o

MAZZA – PULPA ROSII “SPECIALE PER PIZZA” 4050 G
Cumpara de aici: https://www.parmashop.ro/pulpa-de-rosii-mazza-4-kg?search=maz59 Pulpa de roșii este un ingredient versatil și delicios, folosit într-o varietate de rețete culinare. Pentru a obține pulpa de roșii,

MAZZA – ROSII DECOJITE 2500 G
Cumpara de aici: https://www.parmashop.ro/index.php?route=product/product&language=ro&product_id=2274&search=maz43 Roșiile decojite sunt un ingredient versatil în bucătărie și pot fi folosite într-o varietate de rețete, de la sosuri și supe

Maxime Crema Vegetala Pentru Gatit 16% Grasime Martini 1l
Cumpara de aici: https://www.parmashop.ro/unigra/maxime-crema-vegetala-pentru-gatit-16-grasime-martini-1l MARTINI – MAXIME CREMA VEGETALA PT GATIT 16% GRASIME 1000 ML Este o crema vegetala excelenta pentru gatit sau pentru patiserie

Restaurantul Oliveto, o locație premium, unde te poți bucura de dish-uri spectaculoase într-un decor inedit
Alexandru Sautner, proprietariul restaurantului Oliveto, ne vorbește despre un concept nou, în care gastronomia italiană se împletește armonios cu influențele internaționale: 1. De unde a venit ideea

Utilizarea panourilor solare în HoReCA pe durata verii: 5 beneficii
Industria alimentară și a ospitalității (HoReCA) este cunoscută pentru consumul ridicat de energie electrică, în special în ceea ce privește iluminatul, încălzirea și răcirea

Studiu Vola.ro – Care sunt cele mai bune zile și cele mai bune ore pentru a rezerva bilete de avion ieftine?
Pentru cele mai mici prețuri la biletele de avion, Vola.ro recomandă rezervarea cu minimum 30-45 de zile în avans. Sâmbăta și duminica sunt cele

5 to go dă startul sezonului estival alături de Red Bull
La finalul lunii martie, 5 to go dublează porția de energie oferită clienților săi și dă startul unei colaborări inedite cu Red Bull. Astfel,

Accor își consolidează prezența în Europa de Est prin semnarea unui nou hotel Mercure în Chișinău
HOTELUL, RECENT RENOVAT, VA FI SITUAT ÎN INIMA CAPITALEI REPUBLICII MOLDOVA ȘI VA FI GATA SĂ PRIMEASCĂ OASPEȚI PÂNĂ LA FINALUL ANULUI 2023.

Ce trebuie să conțină meniul unui restaurant după 15 martie
Ordinul 201/2022 al ANPC intră în vigoare pe 15 martie 2023. În acest ordin, și în documentele de consiliere emise de ANPC apar modificări

Descoperă 3 trenduri culinare care sunt la mare căutare și în 2023
Industria ospitalității este în continuă dezvoltare. Descoperă ce tendințe au continuitate în industria HoReCa și în 2023 și cum le poți implementa în locația

Cum te pregatesti pentru sezonul de terasa? Tips & tricks pentru o terasa atragatoare
Te-ai intrebat vreodata de ce unele terase sunt pline si altele au abia 2-3 clienti sau poate niciunul? Si noi. Am descoperit ca sunt

Arena Bucătarilor, Din Pasiune pentru OAMENI la a doua ediție: Selgros donează peste 2.000 de meniuri pregătite de chefi renumiți
Selgros Cash & Carry donează peste 2.000 de meniuri gătite de 12 chefi de renume și profesioniști în artele culinare către persoane şi familii

Cafeaua este o știință practicată cu răspundere la Nestlé
Cea mai populară băutură din lume și a doua cea mai comercializată marfă pe glob, după petrol, este cafeaua, iar Europa este cel mai

Februarie este cea mai ieftină lună din an pentru un city-break în Israel
Israel este una dintre destinațiile turistice cele mai populare din lume, cu un număr de 2,675 milioane de turiști care l-au vizitat doar în

Hard Rock Cafe București lansează, în premieră, meniul aniversar “BATTLE OF THE BURGERS”, în parteneriat cu chefii Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu
La aniversarea a 15 ani de prezență în România, Hard Rock Cafe București lansează meniul “BATTLE OF THE BURGERS”, în parteneriat cu chefii Sorin

Travelminit.ro – Românii încep anul cu o minivacanță în țară
Prețul mediu pentru o cameră dublă/noapte este de 286 de lei în perioada minivacanței, în creștere cu 20% față de aceeași perioadă a anului

Industria organizării de evenimente va crește anul acesta cu aprox. 20%
Sezonul nunților din 2022 a depășit nivelul pre-pandemic Bestevent, unul dintre primii 5 planneri și integratori de soluții full-service pentru organizarea de evenimente, anticipează

Noul Drum al Mătăsii: Gebrüder Weiss își extinde centrul logistic din Tbilisi
Gebrüder Weiss privește către cei zece ani de succes pe piața georgiană. Nu numai că locația din Tbilisi s-a impus ca un nod central

Ministrul Turismului din Israel: 2.67 milioane de turiști au vizitat Israelul în 2022
În 2022 2,675 milioane de turiști au intrat în Israel, față de 397.000 în 2021 și 831.000 în 2020. Israelul a fost una dintre

Recensământul 5 to go în 2022: 15,6 milioane de produse pe bază de cafea vândute
Anul 2022 s-a încheiat pentru 5 to go cu un bilanț spectaculos și noi recorduri setate. Brandul românesc lansat acum 8 ani a deschis

Informare cu privire la noua organizare a Accor
Conform anunțului din iulie 2022, noua organizare a Accor este implementată progresiv pe parcursul primului trimestru al acestui an. Aceasta va permite Grupului să

Românii au profitat de promoțiile companiilor aeriene și au rezervat bilete de avion încă din primele zile ale anului
Printre cele mai căutate destinații din Ieftinuarie se numără: Londra și Milano (de la 20 euro) Veneția și Roma (de la 26 de euro),

Turismul românesc în 2022: care au fost trendurile care au influențat vacanțele în țară din acest an?
Invazia rusă în Ucraina din 24 februarie 2022 a reconfigurat atât turismul internațional, cât și pe cel din țara noastră. Cardurile de vacanță pentru

McDonald’s deschide restaurantul cu numărul 96, în Oradea
Premier Restaurants România, operatorul lanțului de restaurante McDonald’s în România, își extinde rețeaua prin deschiderea restaurantului cu numărul 96, în Oradea. Restaurantul de tip

Descoperă cum a fost la UniChef CUP 2022
Competiția UniChef CUP 2022 a reunit 8 bucătari iscusiți, dedicați și dornici de a demonstra cât sunt de buni în această meserie. Câștigătorul de

Travelminit.ro: Călătoriile sunt cadoul pe care tot mai mulți români îl aleg de Crăciun
Cei mai mulți români preferă să dăruiască de Crăciun produse din categoria home & deco (33%). Pe lista ideilor de cadouri tradiționale se mai

McDonald’s deschide restaurantul cu numărul 95, la Târgu Jiu
Premier Restaurants România, operatorul lanțului de restaurante McDonald’s în România, își extinde rețeaua națională prin deschiderea restaurantului cu numărul 95, la Târgu Jiu. Restaurantul

Visit Harghita organizează prima ediție a concursului Tineri Bucătari, adresat elevilor de liceu
Gastronomia devine o marcă turistică a zonei Transilvaniei și din ce în ce mai mulți turiști români și străini aleg zonele mai izolate ale

Studiu internațional: Israelul este a cincea cea mai sigură țară din lume pentru turiști
Israelul a fost desemnat drept a cincea cea mai sigură țară din lume pentru turiști, potrivit unui studiu realizat de „The Swiftest”, un site

Submarine Burger – cel mai important lanț regional de burgeri gourmet – își deschide primele trei restaurante în România
După testarea cu succes a pieței din România, brandul croat Submarine Burger, își extinde afacerea pe piața locală fast-casual prin deschiderea a trei restaurante

Vola.ro: Românii nu stau acasă de sărbători
Potrivit Vola.ro, românii vor călători mai mult de Crăciun decât de Anul Nou, fiind înregistrate de patru ori mai multe zboruri în apropierea datei

Nestlé lansează pralinele After Eight The Collection – o cutie de colecție
Nestlé, cea mai mare companie de produse alimentare și băuturi din lume, lansează pralinele de ciocolată After Eight într-o nouă cutie de colecție. Cutia

Pachet Cuartz 10 sticle + Accesorii
Pret vechi: 518 lei Pret nou: 420 lei Cumpara de aici: https://cramagirboiu.ro/produs/pachet-cuartz-10-sticle/ Spumantul Cuartz a fost conceput cu migala de Crama Girboiu pentru a

Pachet Vinuri Medaliate
Pret vechi: 580 lei Pret nou: 493 lei Cumpara de aici: https://cramagirboiu.ro/produs/pachet-vinuri-medaliate/ Un Pachet de 6 Vinuri Premium Pentru Cunoscători Venind în anticiparea cunoscătorului

Colectie Vinuri Roșii
Pret vechi: 513 lei Pret nou: 410,40 lei Cumpara de aici: https://cramagirboiu.ro/produs/colectie-vinuri-rosii/ Pasionat de vinuri roșii? Crama Gîrboiu vine în întâmpinarea nevoilor tale și

Colectie Vinuri Albe
Pret vechi: 391 lei Pret nou: 293,25 lei Cumpara de aici: https://cramagirboiu.ro/produs/colectie-vinuri-albe/ Pasionat de vinuri albe? Crama Gîrboiu vine în întâmpinarea nevoilor tale și

Colecție Vinuri Rose
Pret vechi: 282 lei Pret nou:197,40 lei Cumpara de aici: https://cramagirboiu.ro/produs/colectie-vinuri-rose/ Pasionat de vinuri roze? Crama Gîrboiu vine în întâmpinarea nevoilor tale și îți

Müller Riso Vegan câștigă premiul “Cel mai bun produs nou” și demonstrează că dietele vegane pot fi delicioase
Müller Riso Vegan Ciocolată este desemnat cel mai bun produs nou din categoria dulciuri, la Gala Premiilor Piața. Titlul primit în cadrul evenimentului din

5 to go devine importator și distribuitor unic Latte Art Factory în România
Prin demararea unui parteneriat cu Frank Buna, 5 to go devine importator și distribuitor unic Latte Art Factory, aducând în România cea mai modernă

Energie regenarabilă – un must necesar la nivel de individ, dar și o soluție salvatoare în industria Horeca
Despre soluții economice de energie regenerabilă cu Dan Tudose, Manager General E-acumulatori.ro În România, în momentul de față, există un potențial foarte mare pe piața energetică

Travelminit.ro: Unde călătoresc românii de 1 Decembrie?
Cei mai mulți români își vor petrece zilele libere în țară, în marile orașe, care deja au anunțat că vor organiza festivități și evenimente

McDonald’s deschide restaurantul cu numărul 94 în România, la Iași
Premier Restaurants România, operatorul lanțului de restaurante McDonald’s din România, își extinde rețeaua și deschide astăzi restaurantul cu numărul 94, în Iași. Noul spațiu

Sphera Franchise Group inaugurează cel de-al 15-lea restaurant Taco Bell, la Craiova
Sphera Franchise Group, compania care administrează în sistem de franciză brandul Taco Bell, lanț de restaurante cu produse de inspirație mexicană, își extinde rețeaua

Pana pe 30 noiembrie te poti alatura initiativei #ComplimenteBucatarului, powered by UniChef
Campania incurajeaza clientii sa intrebe mai des cine este bucatarul si sa il mentioneze atunci cand posteaza online, sa scape de stanjeneala cand vine

14th Lane, cel mai mare food hall din București, anticipează o creștere a cifrei de afaceri cu 30% în 2022, până la aprox. 9 milioane de lei
14th Lane, cel mai mare food hall din București, a încheiat 2021 cu o cifră de afaceri de 6,8 milioane de lei și anticipează

Gala UniChef CUP 2022
Ce reprezintă UniChef? UniChef România este un proiect educațional prin care bucătarii învață, în mod practic, de la Chefi traineri experimentați, acumulând cunoștințe și

Livia Gîrboiu, Crama Gîrboiu – Despre trenduri, piața Horeca, soluții, pasiune și echilibru în lumea vinului
În continuare, stăm de vorbă cu Livia Gîrboiu, Manager Executiv Crama Gîrboiu, despre trecutul, prezentul și viitorul cramei: Cum a început povestea Cramei Gîrboiu?

Specialiștii recomandă consumul a cel puțin 48 de grame de cereale integrale zilnic, cu toate acestea românii le consumă doar de 2 sau 3 ori pe săptămână
Nestlé, cea mai mare companie de produse alimentare și băuturi din lume, și divizia sa de cereale de mic dejun Cereal Partners Worldwide CPW

MINARO HOTEL TOKAJ – MGALLERY își face debutul oficial
MGallery Hotel Collection, unul dintre brandurile emblematice de lux ale Accor, a deschis oficial noua sa proprietate din Ungaria: MINARO HOTEL TOKAJ – MGALLERY.

Radisson Blu Bucureşti lansează inițiativa RESPONSIBLE °COMFORT, un nou pas către un business sustenabil, după ce la începutul anului devenea primul hotel din România cu energie 100% regenerabilă
Radisson Blu București, primul hotel din România care folosește energie electrică 100% regenerabilă, continuă investițiile în sustenabilitate. Pe parcursul ultimelor luni, compania a investit

A XII-a ediție a competiției Arena Bucătarilor: 24 de concurenți se confruntă pe 16 și 17 noiembrie pentru un loc pe podiumul gastronomiei românești și premii în valoare de peste 50.000 de euro
24 de concurenți se vor lupta miercuri, 16 noiembrie, și joi, 17 noiembrie, pentru un loc pe podiumul gastronomiei românești în cadrul celei de

Nestlé România lansează Pădurea de Miere și plantează împreună cu Asociația Mai Mult Verde 20.000 de puieți de salcâm în județul Giurgiu
Nestlé România lansează Pădurea de Miere, reunind toate proiectele și programele de împădurire și biodiversitate din România, și plantează, în parteneriat cu Asociația Mai

Carlsberg sărbătorește 175 de ani de excelență cu un premiu Nobel
În luna noiembrie 2022, Carlsberg Breweries aniversează 175 de ani de activitate inovatoare și de pionierat în domeniul berii. Progresul continuu face parte din

Coca-Cola HBC România publică cel de-al optulea raport de sustenabilitate: progrese constante în utilizarea eficientă a resurselor și angajament ferm pentru viitor
Coca-Cola HBC România, liderul industriei locale de băuturi, publică cel mai recent raport de sustenabilitate, document care prezintă o imagine de ansamblu despre viziunea

Sondaj Travelminit.ro: Ce spun românii despre Black Friday?
Potrivit unui studiu realizat de platforma hotelieră online Travelminit.ro, 87% dintre români au în plan să facă și anul acesta cumpărături de Black Friday.

Freshful by eMAG anunță listarea în platformă a gamei 5 to go for Home
Începând cu luna noiembrie 2022, peste 55.000 de clienți Freshful pot adaugă la cumpărăturile lor săptămânale Freshful și produsele din gama de retail 5

Popeyes România deschide primul restaurant de tip Drive-Thru din țară
Popeyes România marchează un pas important în planul de extindere: pe 12 noiembrie se va deschide primul Drive-Thru din țară, în Centrul Comercial Lemon

SkyTower semnează un contract de închiriere pe 10 ani cu cafeneaua de specialitate CAFÉLIER pentru a opera trei puncte de vânzare în interiorul și exteriorul turnului de birouri
SkyTower, cea mai înaltă clădire de birouri din România, a semnat un nou contract de închiriere, pentru o perioadă de 10 ani, cu CAFÉLIER

Pentru a răspunde nevoilor consumatorilor români, Nestlé îmbunătățește portofoliul JOE prin adaptarea rețetelor și comunicarea responsabilă pe ambalaje
Piața de napolitane este în continuă creștere atât în volum, cât și în valoare. Este o piață foarte dinamică, cu mulți jucători. Napolitanele cu

Nestlé România prezintă proiectele diviziilor Nespresso, Nestlé Professional și Cereal Partners Worldwide
Nestlé, cea mai mare companie de produse alimentare și băuturi din lume, este prezentă în România cu 9 divizii, printre care Nespresso, Nestlé Professional

Noul Big Sub Meatball Marinara poate fi găsit acum în toate restaurantele SUBWAY®
Următoarea dată când ți-e foarte foame și vrei ceva la îndemână, ușor de mâncat to-go, încearcă ultimul sendviș lansat de Subway®. Gândit pentru lunile

Ioana Enache este noul Chief Executive Officer al companiei SanoVita
Ioana Enache, lider de business cu o semnătură distinctă în mediul românesc de afaceri, este noul CEO SanoVita. Compania este unul dintre principalii jucători din

Să scăpăm de stânjeneală când vine vorba de a oferi #ComplimenteBucatarului, o inițiativă powered by UniChef
Clienții postează despre experiența culinară trăită când ies la restaurant: își fac poză cu preparatul, dau tag locației, dar foarte rar știu cine este

Lenjeria de pat călduroasă, la prețuri avantajoase, pe care oaspeții o vor aprecia în lunile de iarnă
Știați că temperatura ideală pentru somn este între 17 și 20 °C? Dacă iarna aceasta te mulțumești cu limita inferioară a temperaturilor, măcar echipează-te

Nestlé Global raportează rezultatele financiare pe primele nouă luni ale anului 2022
Nestlé, cea mai mare companie de produse alimentare și băuturi din lume, anunță rezultatele financiare pe primele nouă luni al anului 2022. Creșterea organică

Doar 3 din 10 români obișnuiesc să bea 2 litri de apă pe zi, iar 4 din 10 nu iau micul dejun, conform studiului CIPRA
Studiul CIPRA realizat în colaborare cu Reveal Marketing Research, în octombrie 2021, cu scopul de a pune în evidență obiceiurile zilnice și de consum

McDonald’s introduce în meniul său ouă bio de la Familia Toneli
McDonald’s în România a introdus ouă bio în meniul său, astfel marcând o importantă premieră pentru piața restaurantelor cu servire rapidă din România. Opțiunile

Mai multe zboruri spre Israel în sezonul de toamnă – iarnă
Sezonul turistic din Țara Sfântă aduce mai multe zboruri între aeroportul internațional Henri Coandă Otopeni și aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv Wizz Air,

Flavours obține cea mai bună cifră de afaceri de până acum și extinde gama de experiențe și servicii oferite clienților corporate
Grupul Flavours obține anul acesta cea mai mare cifră de afaceri de până acum, peste 10 milioane de euro, dublând cifra de afaceri de

Sărbătoarea recoltei în viile din Aliman
După o pauză de 3 ani, Alira și-a reunit partenerii, distribuitorii, oamenii din industria vinului, precum și colaboratori și iubitori ai vinului la Aliman

Johnnie Walker introduce pahare reutilizabile din plastic 100% reciclabil, pentru a acoperi 28 de evenimente muzicale din România
Johnnie Walker, cel mai bine vândut brand de whisky scoțian din lume, a lansat un program pilot în România prin care va produce și

Weekend dedicat asocierilor gastronomice premium
Un nou show marca Revino, în centrul Capitalei! Artizani din toată țara, dar nu numai, își dau întâlnire în acest weekend la salonul gastronomic

Nestlé lansează Planul NESCAFÉ 2030
NESCAFÉ, cel mai mare brand de cafea Nestlé și una dintre cafelele preferate ale lumii, a anunțat astăzi planul de extindere a producției de

CAFFÈ VERGNANO aniversează 140 de ani
Aceasta este povestea unei familii din Piemont, ajunsă la a patra generație, a celor mai inspirate momente timp de 140 de ani și a

