fbpx

Specialiștii recomandă consumul a cel puțin 48 de grame de cereale integrale zilnic, cu toate acestea românii le consumă doar de 2 sau 3 ori pe săptămână

0

Nestlé, cea mai mare companie de produse alimentare și băuturi din lume, și divizia sa de cereale de mic dejun Cereal Partners Worldwide CPW sărbătoresc Ziua Internațională a Cerealelor Integrale. Se estimează că dietele sărace în cereale integrale sunt responsabile pentru trei milioane de decese în fiecare an. Cele mai multe dintre aceste decese sunt rezultatul bolilor cardiovasculare sau al diabetului de tip 2. Pe lângă beneficiile clare pentru sănătate, consumul de cereale integrale poate avea un impact semnificativ și pozitiv asupra sistemului medical și în ceea ce privește sănătatea populației.

Pe 15 noiembrie 2022, Inițiativa privind Cerealele Integrale/(Whole Grain Initiative (un parteneriat format din experți și organizații de top dedicate promovării cerealelor integrale) a sărbătorit cea de-a patra ediție a Zilei Internaționale a Cerealelor Integrale. Ca și în anii precedenți, experții în nutriție și dezvoltare durabilă s-au reunit pentru a discuta despre importanța cerealelor integrale în crearea unor sisteme alimentare mai sănătoase, mai durabile și mai reziliente la nivel mondial. Programul Alimentar Mondial/World Food Programme și Organizația pentru Alimentație și Agricultură (FAO) se alătură acestei inițiative pentru a evidenția impactul pozitiv pe care cerealele integrale îl au asupra sistemelor alimentare.

Conform unui studiu realizat de Nestlé în colaborare cu agenția de cercetare MASMI, românii cunosc beneficiile cerealelor integrale, cu toate acestea nu le consumă zilnic, așa cum este recomandat. 84% dintre români știu că cerealele integrale sunt bogate în fibre, 69% recunoscând și rolul acestor alimente în reducerea riscului anumitor boli cronice. Doar pentru 36% gustul este una dintre barierele de consum a produselor pe bază de cereale integrale. Cu toate acestea, românii consumă, în medie, doar de 2-3 ori pe săptămână cereale integrale. Doar 16% consumă cereale integrale mai mult de 5 ori pe săptămână. În rândul copiilor, consumul mediu este de 3 ori pe săptămână, 28% consumând de 2-3 ori pe săptămână, 21% de 4-5 ori pe săptămână și 18% mai mult de 5 ori pe săptămână.

„Scopul nostru este de a face micul dejun mai bun și mai sănătos. De aproape două decenii, evoluăm și ne adaptăm rețetele pentru a crește cantitatea de cereale integrale din produsele noastre. Astfel, am crescut cantitatea de cereale integrale din cerealele noastre pentru mic dejun cu peste 50% în medie. Cu excepția Corn Flakes, în toate produsele vândute pe piața din România, cerealele integrale sunt ingredientul numărul 1. 100% dintre cerealele pentru mic dejun pentru copii au cerealele integrale ca ingredient principal”, afirmă Nicolae Iacob, Business Executive Officer CPW.

„În ultimii 20 de ani, am reușit să reducem cu 25% conținutul de sare și cu 20% conținutul de zaharuri din cerealele noastre pentru mic dejun. De asemenea, cerealele Nestlé pentru micul dejun nu conțin coloranți sau arome artificiale. Pentru că suntem cea mai mare companie alimentară din lume, suntem într-o poziție unică – suntem pe mesele a milioane de familii în fiecare dimineață. Îi putem ajuta pe consumatorii noștri să-și crească aportul  de cereale integrale începând cu prima masă a zilei. Toate cerealele noastre pentru copii sunt îmbogățite cu vitamine și minerale, printre care și vitamina D. Multe ghiduri de nutriție susțin că alimentele fortifiate sunt una dintre sursele importante de vitamina D mai ales în timpul sezonului rece, când expunerea la soare este limitată”, spune Nicoleta Tupiță, dietetician autorizat și Manager Nutriție în cadrul Nestlé România, Bulgaria și Țările Adriatice.

Parteneriatul dintre Institutul Național de Sănătate Publică și ROMALIMENTA

În vederea creșterii consumului de cereale în rândul populației din România, Institutul Național de Sănătate Publică și ROMALIMENTA (Federația patronatelor din industria alimentară) au semnat un protocol de colaborare. Cele două organizații își propun să creeze un context favorabil adoptării unui comportament nutrițional sănătos pentru populația din România, prin identificarea produselor cu un conținut adecvat de cereale integrale, conform cu cerințele europene și mondiale de sănătate. De asemenea, cele două organizații se angajează să susțină activități de informare, educare și comunicare în ceea ce privește prezența produselor cu cereale integrale pe piața românească. Nestlé, membru Romalimenta,  susține acest demers și se va implica activ în promovarea acestui obicei alimentar sănătos.

Consumul de cereale integrale nu este bun doar pentru sănătatea oamenilor, ci și pentru planetă. În 2019, Comisia Lancet a propus o dietă planetară sănătoasă, bogată în cereale integrale, fructe, legume și săracă în zahăr, ulei, grăsimi. Ei au sugerat că acest nou mod de a mânca ar putea reduce dispariția animalelor sălbatice cu până la 46%, ar putea opri defrișările și ar putea reduce cu cel puțin 30% emisiile de gaze cu efect de seră realizate pentru producția de alimente. 

Share.

Comments are closed.