Pe 25 aprilie 2026, Crama Alira din Aliman, Constanța, devine gazda unui eveniment dedicat pasionaților de vin și experiențe autentice: „2026 is the new 2016”. 

Conceput ca o incursiune în timp, evenimentul aduce în prim-plan eleganța vinurilor maturate și propune o zi întreagă de activități care îmbină degustarea, gastronomia și explorarea podgoriei.

Punctul central al evenimentului este Alira Grand Vin Merlot – Limited Edition Dublu Magnum 2016, un vin de colecție, maturat cu răbdare și pregătit să fie redescoperit într-un context contemporan. 

Alături de acesta, participanții vor putea degusta și alte etichete reprezentative din portofoliul cramei, precum noul Flamma Sauvignon Blanc, Flamma Rosé și Alira Cabernet Sauvignon.

Experiența este gândită ca un parcurs complet, în care vinul este pus în valoare prin asocieri culinare atent construite și printr-un cadru natural spectaculos. 

Zona gastronomică va fi animată de sesiuni de live cooking, coordonate de Maidan Events, unde preparatele sunt gătite pe loc, într-o atmosferă relaxată și prietenoasă. 

Meniul propune preparate la grill – de la pulpe de pui și ceafă de porc, până la un moment special „Grill Magnum”, cu picanha de vită și pastramă de berbec, servite alături de garnituri precum cartofi la jar cu unt sau mămăligă prăjită, completate de sosuri precum chimichurri sau mujdei.

În completarea experienței culinare, invitații vor regăsi pâine proaspăt coaptă în cuptoarele cramei, plăcinte dobrogene tradiționale, dar și un cheese bar realizat în parteneriat cu Hochland Atelier, dedicat pairing-urilor dintre brânzeturi fine și vinurile Alira.

Dincolo de degustare, evenimentul propune și o serie de activități menite să apropie publicul de universul vinului. 

Tururile ghidate în cramă oferă acces în culisele procesului de vinificație, de la strugure până la produsul final, în timp ce vineyard off-road tours, realizate cu modele Subaru, permit explorarea podgoriei într-un mod inedit. Atmosfera va fi completată de un moment live special susținut de Andi Moisescu, precum și de un photo booth dedicat celor care vor să păstreze amintiri din cadrul evenimentului.

„2026 is the new 2016” este gândit ca o experiență premium, dar accesibilă, adresată atât cunoscătorilor, cât și celor care își doresc să descopere vinul într-un context relaxat, autentic. 

Evenimentul pune accent pe conexiunea dintre oameni, natură și gusturi bine definite, într-un cadru care invită la explorare și socializare.

Accesul la eveniment se face pe bază de bilet, în valoare de 450 lei, cu opțiuni de discount pentru grupuri. De asemenea, la cerere, organizatorii pot facilita transport din București către cramă.

Cei interesați își pot rezerva locul aici:

👉 https://www.alira.ro/produs/2026-is-the-new-2016/

Prin acest eveniment, Crama Alira își propune să aducă în prim-plan nu doar vinurile sale, ci și experiența completă din jurul acestora, demonstrând că un vin bun este, înainte de toate, o poveste care merită trăită.

Tags: , , , , ,

Related Article

HOTSPOTCOFFEE   METRO   ALIRA   McCain   E-acumulatori.ro   Crama Garboiu   Budureasca   BENCOMP   EVOLET