Saptamana trecuta s-a marcat un moment important în dezvoltarea categoriei de bere craft: Silva și Gambrinus au fost reinventate din punct de vedere al gustului și al ambalajului.

Credem că berea de tip craft răspunde nevoii de autenticitate și individualitate a fiecăruia dintre noi, oferind o varietate de gusturi din care să alegem ce ne reprezintă cel mai bine.

Prin reinventarea berilor Silva și Gambrinus lansăm un nou curent pe piața de bere din România și contribuim la transformarea ei. Construim segmentul de bere craft, o bere premium, cu o poveste autentică, disponibilă într-o gamă variată de gusturi ce derivă din folosirea unor soiuri speciale de hamei sau din procesul de fabricare.

Neagra Legendară, Blonda Desavarșită sau Mândra Romanească?

silva sortimenteÎncă de acum aproape 20 ani, de când a introdus pe piața locală Dark Lager-ul, Silva a făcut pionierat în varietatea de gust autohtonă. Calitatea berii Silva era apreciată atât în țară, cât și în afara țării, fiind una dintre puținele beri de export din acea vreme. Astăzi, Silva este disponibilă în 3 sortimente: Silva Neagră Legendară, Silva Blonda Desavarșită și Romanian Pale Ale.

Silva Neagră Legendară este aceeași bere craft-quality, cu aceeași rețetă consacrată, care a poziționat-o ca pionier în diversitatea de gust pe piața locală de bere.

 

 

silva blonda

 

Blonda desavarsită are o rețetă nouă, perfecționată prin varietatea de tipuri de hamei folosit. Pentru a-i desăvârși gustul, am introdus hameiul de tip Cascade, adesea folosit în berile craft din SUA.

 

 

silva pale aleSilva Romanian Pale Ale este un sortiment cu totul nou în portofoliul Silva, cu o rețetă autentic românească, ce reafirmă rolul de pionier al berii Silva în varietatea de gusturi a berii locale. Mândra Românească este o bere Pale Ale ce se diferențiază prin caracterul său de berile de tip ‘lager’ și se obține prin utilizarea unei drojdii diferite, de fermentație superioară.

 

Înapoi în viitor cu Gambrinus

Gambrinus este o bere vintage, cu un spirit viu de aproape 150 de ani, pe care am reinterpretat-o din punct de vedere al imaginii și al gustului. Pornind de la rețeta clasicului Pilsener, maestrul nostru berar i-a reinterpretat gustul introducând în procesul de producție o etapă suplimentară, numită ‘dry hopping’. Practic, în berea Gambrinus punem hamei în două dintre etapele de fabricare. În timpul fierberii punem hameiul care definește cât de amară va fi berea iar după racire, în etapa de maturare, adaugăm o cantitate suplimentară de hamei ce intensifică savoarea gustului și notele olfactive.

Tags: , , ,

Related Article

No Related Article

HOTSPOTCOFFEE   METRO   ALIRA   McCain   E-acumulatori.ro   Crama Garboiu   Budureasca   BENCOMP   EVOLET