fbpx

Lavazza inaugurează proiectul de artă sustenabilă ”Beyond Walls” în cadrul programului public de la cea de-a 59-a ediție a Bienalei de Artă de la Veneția

0
  • #EmbracingVenice: Saype și Lavazza au inaugurat proiectul “Beyond Walls”, ca parte a parteneriatului programului public din cadrul Pavilionului de la Veneția la cea de-a 59-a ediție a Bienalei de Artă. 
  • evenimentul este parte din programul de artă pozitivă și cultură a sustenabilității de la Veneția, care marchează Ziua Pământului, 22 aprilie 2022. 

Veneția, 2022 – Pe 22 aprilie, pentru a marca Ziua Pământului și deschiderea celei de-a 59-a ediții a Bienalei de Artă de la Veneția, Lavazza Group, cu #EmbracingVenice, îi urează bun venit artistului Saype într-o nouă etapă a proiectul său mondial de artă sustenabilă creată la nivelul solului, ”Beyond Walls”. Publicul va putea admira pe 22 aprilie lucrarea gigantică a lui Saype la Torre di Porta Nuova din zona Arsenale Nord, locul de desfășurare a celei de-a doua expoziții personale a artistului franco-elvețian după cea de la Torino. Aceasta e încă una dintre cele 12 scene ale sale din întreaga lume, Saype reușind astfel să creeze, începând cu 2019, în mod simbolic, cel mai mare lanț uman din toate timpurile și subliniind importanța coeziunii oamenilor pentru a depăși toate provocările timpului nostru. 

Lanțul uman ajunge la Bienela de la Veneția

Cu ocazia Zilei Pământului, Grupul Lavazza dorește să atragă atenția asupra unui subiect important: fragilitatea vieții pe Pământ și responsabilitatea umană față de semenii noștri, față de alte forme de viață și față de planeta pe care avem privilegiul de a trăi. Va face acest lucru prin intermediul unei opere de artă cu un aspect vizual impresionant, dar efemer, conceput pentru a dispărea în câteva zile și amplasat în Veneția, un oraș emblematic al culturii italiene, locul unde frumusețea este pusă în valoare de artă și talent uman, un oraș simbol al relației complexe dintre om și natură.

Două mâini întrepătrunse, care se întind, se strâng și se unesc într-o expresie de încredere și ajutor reciproc: aceasta este imaginea centrală a lucrării monumentale pictate pe iarbă cu pigmenți biodegradabili, inventați de artistul însuși, și instalată pe un „ponton” clasic venețian, care va traversa Grand Canal din Veneția, pentru a permite orașului să găzduiască Beyond Walls, „cel mai mare lanț uman din istorie”, un proiect ce a fost expus în diverse locuri simbolice din țări din întreaga lume. 

„Am acordat tot sprijinul nostru acestui proiect pentru a continua drumul pe care l-am început cu mulți ani în urmă, prin care folosim arta și fotografia ca să atragem atenția asupra problemelor de sustenabilitate”, spune Francesca Lavazza, membră a consiliului de administrație al Grupului Lavazza. De asemenea, Francesca Lavazza a declarat: „Arta lui Saype întruchipează perfect valorile noastre și este mărturia ideală pentru relația tot mai strânsă dintre artele vizuale și sustenabilitate. În spiritul acestei misiuni, am ales Ziua Pământului pentru a trezi conștiința colectivă cu privire la echilibrul delicat dintre om și mediul înconjurător și la necesitatea de a acționa pentru a încuraja schimbarea. Cu ocazia unei noi ediții a Bienalei de Artă de la Veneția, dorim să oferim lumii o sinteză vizuală, care să integreze lucrările lui Saype în cel mai emblematic dintre orașe, cu care avem legături de lungă durată prin parteneriate și proiecte culturale.” 

Arta responsabilă ca parte a dezvoltării sustenabile

Goal Zero, inițiativa creată de Lavazza, se alătură celor 17 obiective de dezvoltare sustenabilă cu ajutorul cărora, grupul din Italia aspiră să răspândească mesajul Agendei 2030 către un public cât mai larg, precum și să dezvolte proiecte pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la problemele de mediu.

Grupul Lavazza este un susținător de lungă durată al artistului Saype, cu care împărtășește valorile de incluziune, solidaritate și dorința de a proteja un mediu din ce în ce mai amenințat. Arta responsabilă este cea care încurajează reflecția asupra rolului pe care îl avem cu toții în conservarea lumii în care trăim. Acest parteneriat este însoțit de un angajament real pe care, pe de o parte, artistul îl aplică în lucrările sale, iar pe de altă parte, Grupul Lavazza îl realizează acționând ca o afacere responsabilă în fiecare zi și prin intermediul fundației sale, ghidat de obiectivul corporativ: “Awakening a better world every morning” (“Trezind o lume mai bună în fiecare dimineață”). 

După ce am călătorit timp de 3 ani în jurul lumii cu proiectul Beyond Walls, mă bucur că acest oraș emblematic va face parte din proiect. Oraș al istoriei și centru de confluență al artei, Veneția reflectă provocările noastre legate de schimbările climatice. În acest sens, a lucra mână în mână cu respectul pentru natură este singura modalitate de a depăși împreună eșecurile trecutului și de a crea un viitor luminos„, a declarat Saype. „Faptul că am reușit să aduc mâinile lui Beyond Walls pentru Bienala de la Veneția este o oportunitate pentru mine de a trimite un mesaj frumos de optimism întregii lumi. Ziua Pământului este momentul perfect pentru a ne reaminti că ecologia trebuie să se afle în centrul preocupărilor noastre și sunt mândru să pot transmite acest mesaj împreună cu Lavazza, care este un partener istoric în aventura mea ca artist și cu care, împreună, încercăm să avansăm spre o lume mai sustenabilă. ”

Parteneriatul dintre Lavazza Group, Saype și Pavilionul de la Veneția se concretizează prin evenimentele Pavilionului de la Veneția Fuori Padiglione, o serie de cinci întâlniri bazate pe obiective comune. Totul cu scopul de a-i face pe oameni să se gândească în mod responsabil la viitor și la problemele sociale și de mediu pregnante, cu scopul de a limita impactul devastator al schimbărilor climatice, care amenință locuri unice precum Veneția și culturi extrem de vulnerabile precum cafeaua.

Evenimentul cu Saype face parte din programul FPV al Pavilionului de la Veneția, organizat de Giovanna Zabotti, care în acest an se va intitula „Alloro” [Bay Laurel], mărturie a dialogului care este posibil între artă și natură, concept pentru care opera lui Saype este un exemplu concret.

Omul și natura: această relație simbiotică a mers mână în mână în ultimele decenii, cu un respect tot mai mare pentru dinamica sustenabilității mediului, a îngrijirii animalelor și a protecției tuturor ființelor vii. Este o formă de conștiință ecologică accentuată, care a evoluat și a început să se exprime în mod creativ prin artă. De fapt, reprezintă o nouă frontieră a creativității, în care liniile de graniță între artă, știință și comunicare se întrepătrund. Aici se află legătura dintre <<Alloro>> și lucrările lui Saype: natura devine elementul central al operei de artă, o natură care se transformă și suferă mutații, schimbându-și culoarea și forma și luând o nouă viață, la fel ca noi, oamenii care trăim în ea„, a declarat Giovanna Zabotti, organizator al Pavilionului de la Veneția. „În paralel, natura, experimentul, arta și viitorul vor fi temele care vor traversa toate evenimentele Fuori Padiglione, în care tinerii și speranța pe care o reprezintă vor juca un rol fundamental. Parteneriatul cu Lavazza Group este un exemplu fericit al relației din ce în ce mai strânse dintre natură și artă, și sunt deosebit de mulțumită de colaborarea pe care am stabilit-o„.

Share.

Comments are closed.