fbpx

Weekend Sessions revine în 2022 cu aproape 30 de evenimente cu muzică, poezie, film și mâncare bună la Grădina Botanică din București

0

Weekend Sessions, evenimentul care readuce picnicurile și conexiunile culturale în Grădina Botanică a Universității din București, revine cu o nouă ediție. Evenimentul va avea loc timp de 15 weekenduri, începând cu 7 mai, între orele 16:00 și 21:00, reunind peste 150 de artiști independenți, precum și antreprenori locali din platforma roditorfoodmarket.ro. 

Găzduit de unul dintre cele mai frumoase spații verzi din București, evenimentul Weekend Sessions le propune vizitatorilor un program extins de sesiuni acustice de muzică clasică, jazz, alternative și indie, dar și momente de poezie, proiecții de film, ateliere și alte activități dedicate copiilor și adulților. Anul acesta, Universitatea Națională de Muzică București se alătură în premieră Weekend Sessions, absolvenții și profesorii acesteia oferind mici sesiuni de muzică clasică și jazz la Grădina Botanică, în timp ce actorii din cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” completează programul evenimentului prin susținerea serilor de poezie. 

Weekend Sessions este un spațiu de reconectare la natură, la oamenii de care ne-a fost dor, la artiștii care ne aduc emoție în viață și la un tip de regăsire prin diferite descoperiri culturale. Este cel mai cuminte festival din inima orașului București. Vizitatorii pot merge la o primă întâlnire sau să își lase copiii să se joace în iarbă sau să participe la un atelier, în timp ce ascultă un concert sau descoperă un tânăr poet sau un regizor promițător. Mă bucur să putem împărtăși un astfel de eveniment cu tot mai mulți vizitatori pe care îi așteptăm în număr cât mai mare în acest spațiu multivalent de aproape 6.000 de metri pătrați. Păturile sau șezlongurile sunt accesorii de bază în cadrul acestui eveniment!”, a declarat Silvia Floareș, fondator Weekend Sessions. 

În primul weekend din cadrul noii ediții (7-8 mai), publicul se va bucura de sesiuni acustice de surf rock cu trupa The Undercurrents, jazz cu formația Bucharest Sax Quartet – BSQ, muzică clasică – Light Quintet, Dov Meraki – cu standard de jazz și creații proprii, completate de sesiuni de poezie și film. 

Locurile sunt limitate, costul unui bilet fiind de 60 de lei (online) sau 70 de lei (la Grădina Botanică). Biletele se pot achiziționa prin partenerii Eventbook, intrarea la eveniment făcându-se prin Șoseaua Cotroceni, nr.32. 

Mai multe informații despre Weekend Sessions 2022 se pot găsi pe website-ul evenimentului,  Facebook și Instagram. 

Share.

Comments are closed.