Salonul de vinuri şi turism viticol Revino Bucharest Wine Show a avut loc în perioada 9-11 aprilie, la hotelul Novotel din Bucureşti, cu 39 de expozanţi, producători de vinuri din România, dar şi importatori de licori de peste hotare. Evenimentul, ajuns la cea de-a cincea ediţie, este organizat de CrameRomania.ro şi Revino.ro, platforme cunoscute pentru activitatea lor în promovarea vinului românesc şi a turismului viticol local. Revino Bucharest Wine Show a fost primul eveniment de profil organizat în acest an în Capitală.

În cadrul evenimentului, pe parcursul a trei zile, peste 3.000 de vizitatori au avut ocazia să deguste peste 250 de vinuri liniştite şi spumante. Tot aici, iubitorii de vin au aflat poveştile licorilor chiar de la reprezentanții cramelor în care au fost realizate. Cu o serie de expozanţi în premieră şi cu multe vinuri noi lansate în cadrul salonului, Revino Bucharest Wine Show revine în forţă, iar publicul a fost peste așteptări.

„ A cincea ediție a Revino Bucharest Wine Show a fost una surprinzătoare printr-un public numeros, tânăr și dornic să descopere noi vinuri, care a atras totodată mulți profesioniștii din industria Horeca. Am descoperit o calitate ridicată a vinurilor autohtone și internaționale, alături de o serie de produse gourmet, pe care dorim să le ducem mai departe într-o ediție gastronomică de toamnă.”, spune Alina Iancu, iniţiatoarea proiectelor CrameRomania.ro şi Revino.ro.

Vizitatorii au putut afla totodată de la cramele expozante cum pot ajunge în vizită, care sunt pachetele turistice pe care acestea le oferă și ce locuri de cazare sunt disponibile în zonă. Ne-am bucurat să vedem, așa cum ne obișnuisem înainte de pandemie, și o serie de vizitatori străini, interesați să afle mai multe depre vinul românesc.

CrameRomania.ro este o bază de date bilingvă online a cramelor din România. Proiectul are ca obiectiv dezvoltarea turismului viticol, promovarea soiurilor locale de struguri şi creşterea nivelului de curiozitate în rândul celor care călătoresc pentru vinurile şi cramele din România.

Revino.ro este o platformă online ce incorporează un magazin de cadouri gastronomice conturate în jurul vinurilor şi brânzeturilor locale. 

Tags: , , , ,

Related Article

HOTSPOTCOFFEE   METRO   ALIRA   McCain   E-acumulatori.ro   Crama Garboiu   Budureasca   BENCOMP   EVOLET