fbpx

McDonald’s deschide un restaurant de tip Drive-Thru la Brașov

0
Cel de-al 88-lea restaurant McDonald’s din România se deschide astăzi la Brașov, în urma unei investiții de 1,7 milioane euro. Este primul restaurant McDonald’s deschis în 2021 de către operatorul Premier Restaurants România, al cincilea din orașul Brașov și a creat 75 de locuri noi de muncă. 

Cel mai nou restaurant McDonald’s are un design modern și dispune de 6 kiosk-uri de comandă care le permit clienților să își aleagă produsele preferate rapid și ușor, să adauge extra ingrediente, să plătească cu cardul bancar sau contactless și să scaneze ofertele speciale disponibile în aplicația McDonald’s, simplu și rapid.  Mai mult, la fiecare din cele 6 kiosk-uri digitale, clienții pot scana codul QR disponibil în secțiunea MyM Rewards din aplicația de mobil pentru a aduna puncte de loialitate în schimbul cărora pot obține produse și meniuri din partea casei. 

 

„Consolidarea și extinderea rețelei de restaurante McDonald’s rămâne, în continuare, o prioritate pentru noi, chiar și în această perioadă dificilă pentru noi toți. Cu această ocazie,  am creat 75 de locuri noi de muncă pentru comunitatea din Brașov și doresc să le urez noilor colegi bun venit în echipa McDonald’s. De asemenea, mă bucur că putem să le aducem brașovenilor un restaurant mai aproape de casa lor, al cincilea McDonald’s din Brașov, de unde își pot comanda în siguranță produsele preferate, chiar și prin livrare la domiciliu”, a declarat Paul Drăgan, director general Premier Restaurants România.

Noul restaurant este primul din România care este dotat cu ecrane digitale pe linia de Drive și dispune de 93 locuri în interior și de 54 locuri pe terasă și McCafé, unde clienții se pot bucura de o gamă variată de cafele și deserturi delicioase. 

 

Toate restaurantele McDonald’s din România respectă măsurile interne Siguranță+, angajații sunt echipați cu mănuși și măști de protecție, toate suprafețele sunt dezinfectate de mai multe ori pe zi, clienții au acces la soluții dezinfectante, sunt încurajați să plătească cu cardul și să respecte toate măsurile de distanțare fizică. 

Programul restaurantul din cartierul Coresi este adaptat în funcție de măsurile impuse de autorități. Restaurantul este deschis pentru livrare la domiciliu prin partenerii de livrare până la ora 23:00.   

Share.

Comments are closed.