fbpx

Carmina Gal intră în echipa de conducere a winsedswiss România

0
Cu o experiență de peste 20 de ani în industria ospitalității, Carmina Gal se alătură grupului educațional elvețian winsedswiss (World Institute of Service Education), preluând funcția de director al Departamentului Ospitalitate winsedswiss România.

„Sunt încântată de venirea Carminei în familia winsedswiss. Ea deține o experiență impresionantă în management hotelier și sunt convinsă că va conduce departamentul nostru de ospitalitate, cu succes, spre următorul nivel de excelență, fiind un director cheie în echipa noastră,afirmă Christine Schillings, Chief Executive Officer winsedswiss România.

„Mă alătur cu onoare grupului winsedswiss, pe acest drum în care s-au intersectat două domenii interdependente, educația și ospitalitatea. Este o nouă provocare pentru mine, pe care mi-am propus să o transform într-o poveste frumoasă și de succes, alături de experți reuniți de pasiunea pentru servicii”, declară Carmina Gal, noul director al Departamentului Ospitalitate winsedswiss România.

Grupul elvețian de instituții integrate pe verticală urmărește educarea forței de muncă și oferirea unor soluții educaționale și de business, pentru a furniza servicii de calitate în toate domeniile unde se lucrează direct cu clienți, respectiv acolo unde experiența clientului este cel puțin la fel de importantă ca produsul primit. Planurile de dezvoltare ale winsedswiss education group includ preluarea în management hotelier a unor locații de tip Hotel Ecole, precum și gestionarea hotelieră a unor locații premium, hoteluri boutique, inclusiv apartamente de lux cu servicii concierge integrate. În acestea vor lucra atât studenții, cât și absolvenții Academiei de Management în Ospitalitate ohma, care vor avea, astfel, posibilitatea de a transpune în practică noțiunile acumulate, de a se perfecționa, pentru a excela ulterior în carieră. 

Carmina Gal și-a început activitatea în domeniul ospitalității în urmă cu peste două decenii. În 2005, a preluat funcția de director vânzări și marketing al Grupului Ana Hotels, pentru ca cinci ani mai târziu să devină managerul general al celor trei hoteluri ale grupului din Poiana Brașov. Din această poziție, a coordonat renovarea Hotelului Sport din stațiunea brașoveană, proiect ce a inclus construirea unei clădiri dedicate zonei de spa și wellness. De asemenea, în timpul mandatului Carminei Gal, Hotelul Bradul din Poiana Brașov a fost renovat complet. 

Share.

Comments are closed.