Într-o industrie în care consumatorii sunt tot mai atenți la originea ingredientelor, la simplitatea rețetelor și la autenticitatea produselor, Melinis propune o perspectivă aparte asupra modului în care fructele pot fi conservate și transformate într-o experiență gastronomică.
Povestea Melinis nu se oprește la micul dejun de acasă. Produsele au ajuns și în gastronomia de autor, unde bucătarii le folosesc ca ingrediente capabile să aducă aciditate, textură, culoare și profunzime unor preparate și deserturi. De la „Gustul Pădurii”, desertul creat de chef Nico Lontraș pentru Casa Timiș, până la utilizarea unor sortimente precum cireșele amare, trandafirul sau coacăzul negru în asocieri culinare, Melinis își găsește locul într-un dialog interesant între produs artizanal și bucătăria contemporană.
Echipa Melinis ne povestește despre începuturile brandului, filosofia din spatele produselor, procesul de producție, colaborările cu lumea gastronomiei și modul în care un produs aparent simplu poate deveni un ingredient cu adevărat versatil în HoReCa.
1. Melinis s-a născut dintr-o pasiune pură pentru natură și știință. Cum a început această călătorie și cum a evoluat brandul de la o idee curajoasă la recunoașterea pe care o are astăzi la nivel național?
Melinis nu s-a născut dintr-un plan de afaceri și nici dintr-un studiu de piață. A pornit de la o întrebare foarte simplă: oare putem conserva fructele cu miere, fără zahăr și fără fierbere? Primele experimente au fost făcute cu căpșuni și miere, mai degrabă din curiozitate decât cu intenția de a crea un produs comercial.
De aici a început însă o explorare care continuă și astăzi. Am încercat să înțelegem cum se comportă fiecare fruct, ce miere i se potrivește și cum putem elimina treptat apa fără să apelăm la temperaturile ridicate ale fierberii. Au fost multe încercări, inclusiv eșecuri, iar procesul s-a rafinat în timp.
Creșterea brandului a fost la fel de organică. Oamenii au gustat, au revenit, au recomandat produsele mai departe, le-au oferit cadou și, încet, în jurul Melinis s-a format o comunitate. Au existat și momente care ne-au bucurat în mod special: participarea la Terra Madre Torino, dialogul cu comunitatea Slow Food sau alegerea Melinisului de Trandafir de către chef Filip Ondrušek pentru desertul unei cine Slow Food.
Dar poate cea mai importantă formă de recunoaștere rămâne faptul că, după atâția ani, oamenii continuă să revină.
2. Pentru cititorii care interacționează pentru prima dată cu produsele voastre, cum ați defini, în termeni simpli dar elocvenți, această fuziune inovatoare dintre miere și fructe?
Cel mai simplu spunem că Melinis este întâlnirea dintre fruct și miere.
Nu este miere aromatizată, pentru că fructul nu este acolo doar pentru a da o aromă mierii. Fructul este personajul principal. Și nu este nici gem sau dulceață, pentru că nu fierbem fructele și nu adăugăm zahăr.
În timpul procesului, fructul și mierea se transformă reciproc. Mierea preia culoarea, aroma și sucul fructului, iar fructul este conservat blând în prezența mierii. Rezultatul nu seamănă pe deplin cu niciuna dintre categoriile cunoscute și tocmai de aceea, la un moment dat, am simțit că are nevoie de propriul nume: Melinis.

3. Spre deosebire de dulcețurile clasice, folosiți o tehnologie lentă de procesare sub 38°C. Cum reușește acest procedeu, fără fierbere, să păstreze intacte culorile vii, gustul fructului crud și proprietățile terapeutice ale mierii?
Principiul este relativ simplu. În loc să eliminăm apa din fruct prin fierbere, o eliminăm lent, într-un mediu foarte uscat prin circulația aerului și amestecare, lăsând procesului timpul de care are nevoie. În funcție de fruct, poate dura între 10 și 30 de zile.
Nu afirmăm că astfel păstrăm „intacte” toate proprietățile inițiale și nici nu vorbim despre proprietăți terapeutice. Ceea ce observăm însă foarte clar este că lipsa fierberii ne permite să păstrăm o expresie a fructului mult mai apropiată de cea proaspătă: culoarea rămâne vie, aroma nu capătă profilul fructului gătit, iar în multe sortimente se păstrează surprinzător de bine inclusiv structura fructului.
Pentru noi, acesta este de fapt scopul procesului: nu să transformăm fructul, ci să păstrăm cât mai mult din personalitatea lui.
4. Care sunt cele mai mari beneficii pentru sănătate și vitalitate pe care gama Melinis le oferă consumatorului de acasă care caută o alternativă curată și fără zahăr rafinat?
Noi preferăm să nu prezentăm Melinis prin promisiuni de sănătate sau vitalitate. Este hrană, nu supliment alimentar și nici produs terapeutic.
Ceea ce putem spune foarte concret este cum îl facem: pornim de la fructe și miere, folosim ingrediente puține și ușor de înțeles, nu adăugăm zahăr rafinat și nu fierbem fructele. Încercăm să intervenim cât mai puțin și să păstrăm caracterul ingredientelor.
Este important și să spunem că „fără zahăr adăugat” nu înseamnă „fără zaharuri”. Fructele și, mai ales, mierea conțin în mod natural zaharuri. Nu încercăm să ascundem acest lucru și nici să prezentăm Melinis ca pe un produs care poate fi consumat fără măsură doar pentru că ingredientele sunt naturale.
Credem mai degrabă într-o alimentație diversă și într-o relație firească cu hrana, în care plăcerea și atenția față de ceea ce mâncăm nu trebuie să fie opuse.

5. Ați reușit să creați un produs extrem de versatil. Cum aduce Melinis un aer de „fine dining” și rafinament chiar și în cele mai simple momente, cum ar fi un iaurt savurat dimineața sau o felie de pâine cu unt?
Poate tocmai aici ne place cel mai mult Melinis: poate fi la fel de firesc într-un mic dejun simplu și într-un desert de fine dining.
O linguriță de Melinis de Vișine într-un iaurt simplu schimbă complet experiența. Fructele se pot rehidrata în iaurt și capătă o textură care amintește surprinzător de mult de fructul proaspăt. Un Melinis de Cireșe Amare pe o felie bună de pâine cu unt poate deveni, prin contrastul dintre unt, miere, fruct și acea discretă aromă de migdale amare, o mică delicatesă.
La celălalt capăt al acestei versatilități este un moment care ne-a rămas foarte drag: „Gustul Pădurii”, desertul creat de chef Nico Lontraș pentru Casa Timiș. În această construcție, Melinis Eco de Cătină Cremă a devenit unul dintre elementele unui desert în mai multe straturi, gândit în jurul pădurii și al terroir-ului, alături de brânză și fructe de pădure.
Ne-a plăcut enorm să vedem ce poate deveni un produs pe care îl cunoaștem atât de bine atunci când ajunge în mâinile unui chef. Cătina, cu aciditatea și personalitatea ei foarte puternică, nu mai era doar un produs dintr-un borcan, ci o parte dintr-o poveste construită în farfurie, în dialog cu alte gusturi și texturi.
Credem că aici se vede foarte frumos versatilitatea Melinis. Nu are nevoie de complexitate pentru a fi savurat: poate transforma un iaurt sau o felie de pâine cu unt. Dar are suficientă personalitate pentru ca un chef să îl poată lua mai departe și să construiască în jurul lui o experiență gastronomică.
6. Micul dejun este adesea cartea de vizită a ospitalității premium. Ce avantaje logistice, dar și de imagine, le aduce proprietarilor de pensiuni și hoteluri din segmentul HoReCa integrarea borcanelor voastre în ofertă?
Pentru un hotel sau o pensiune, credem că Melinis poate aduce în primul rând o poveste locală și o experiență memorabilă. În locul unui produs anonim, oaspetele întâlnește fructe românești, miere și un produs artizanal pe care este foarte posibil să nu îl fi mai gustat.
În același timp, este foarte simplu de integrat într-un mic dejun. Nu necesită preparare: poate fi servit lângă iaurt, cereale, pâine și unt, brânzeturi sau pur și simplu ca o mică degustare. Un singur sortiment poate transforma ingrediente foarte simple, iar mai multe sortimente pot crea chiar un mic moment de explorare pentru oaspeți.
Pentru noi, avantajul cel mai interesant pentru HoReCa nu este însă doar logistic. Este posibilitatea de a oferi ceva care generează conversație: „Ce este?”, „Cum se face?”, „Ce fruct este acesta?”. Iar într-o experiență bună de ospitalitate, lucrurile pe care oaspetele le ține minte sunt adesea tocmai aceste mici descoperiri.

7. Dincolo de utilizările clasice, sortimentele voastre au o complexitate aromatică aparte. Ce asocieri culinare inedite recomandați pentru variantele mai intense, cum sunt cireșele amare, trandafirul sau coacăzul negru?
Tocmai sortimentele cu personalitate foarte puternică ni se par cele mai interesante atunci când intră în bucătărie, pentru că nu sunt doar o notă dulce, ci pot schimba direcția unui preparat.
Cireșele Amare au probabil unul dintre cele mai complexe trasee aromatice din gama noastră. La început apare mierea, apoi fructul, urmat de nota aceea surprinzătoare de migdale amare și, la final, de un amar foarte discret. Le-am asocia cu ingrediente mai cremoase și mai liniștite – unt, mascarpone, brânzeturi fine sau înghețată de vanilie – tocmai pentru ca personalitatea cireșei amare să aibă în jurul ei suficient spațiu.
Trandafirul deschide o cu totul altă lume. Este floral, parfumat și foarte recognoscibil, iar aici provocarea este mai degrabă să nu îl încarci cu prea multe alte arome. Ne place alături de ingrediente simple și delicate, care îi lasă parfumul să conducă. Și avem deja un exemplu foarte frumos din zona gastronomiei: chef Filip Ondrušek a ales Melinisul de Trandafir pentru desertul unei cine Slow Food, tocmai într-un context în care produsul a putut deveni parte dintr-o creație proprie.
Coacăzul negru merge într-o direcție diferită: are aciditate, intensitate și un caracter profund, ușor sălbatic. Tocmai de aceea ni se pare foarte interesant în asociere cu brânzeturile, unde caracterul cremos, gras sau ușor sărat poate intra într-un dialog frumos cu aciditatea și intensitatea fructului. De la brânzeturi proaspete și cremoase până la unele mai maturate, există aici un teritoriu foarte interesant de explorat.
Nu credem însă foarte mult în asocieri fixe. Mai degrabă vedem fiecare sortiment ca pe un ingredient cu o anumită personalitate, pe care bucătarul îl poate pune în dialog cu propria lui idee. Uneori Melinis poate fi centrul desertului, alteori doar acel accent care schimbă o linguriță întreagă.
În general, preferăm să fie folosit ca ingredient de final, fără fierbere sau coacere suplimentară. După ce am petrecut atât de mult timp încercând să păstrăm personalitatea fructului, ar fi păcat să o ascundem tocmai în farfurie.
8. Pentru bucătarii profesioniști și specialiștii în nutriție, textura este esențială. Cum simplifică consistența fină a anumitor Melinisuri, ca cele de zmeură, mure sau coacăz roșu, realizarea unui plating impecabil pentru deserturi sănătoase?
La zmeură, mure și coacăz roșu facem o alegere importantă încă din timpul procesării: îndepărtăm sâmburii. Sunt o parte firească a fructului, dar într-un produs concentrat pot deveni prea prezenți și pot distrage de la experiența gustului.
Rămân astfel pulpa, culoarea și personalitatea fructului, într-o consistență fină și omogenă. Pentru un bucătar, această textură are și un avantaj foarte practic: Melinisul poate fi dozat ușor și integrat direct într-un plating, ca strat, accent de culoare sau contrapunct dulce-acrișor, fără să fie nevoie ca produsul să fie mai întâi pasat sau strecurat.
Iar cele trei fructe oferă expresii foarte diferite. Zmeura este parfumată și imediat recognoscibilă, murele au o personalitate mai profundă și ușor sălbatică, iar coacăzul roșu aduce o aciditate foarte vie. Tocmai această diferență îi oferă bucătarului libertatea de a alege nu doar o culoare sau o textură, ci un anumit caracter pentru farfuria pe care o construiește.
Nu am numi însă automat rezultatul un „desert sănătos”. Pentru noi, Melinis rămâne înainte de toate hrană și ingredient gastronomic. Poate intra într-un desert construit din ingrediente simple și atent alese, dar ceea ce aduce el în farfurie este, în primul rând, fructul și personalitatea lui.
9. Inovația voastră cu ciocolată artizanală cu miere a devenit rapid extrem de populară. Unde și cum poate fi utilizată cel mai bine această gamă în bucătăria de acasă sau în cofetăria premium pentru a pune în valoare un desert „guilt-free”?
Cremele noastre cu ciocolată au apărut din întâlnirea dintre două lumi care ne plac foarte mult: Melinis și ciocolata artizanală bean-to-bar. Formula pornește de la Melinis, peste care adăugăm aproximativ 15% ciocolată, astfel încât fructul să nu dispară în spatele ciocolatei.
Pot fi savurate pur și simplu cu lingurița, dar într-o bucătărie profesională le vedem mai ales ca pe un ingredient de final: lângă înghețată, în deserturi reci, alături de creme sau ca accent într-un plating.
Poate că aici expresia „guilt-free” capătă pentru noi un sens puțin diferit. Plăcerea gustului este amplificată de faptul că știm ce am pus în produs: ingrediente puține, recognoscibile, alese pentru ceea ce sunt. Fruct, miere și ciocolată artizanală – ingrediente care sunt, înainte de toate, hrană.
Ne place ideea unui desert care nu trebuie să aleagă între plăcere și simplitatea ingredientelor. Poate fi intens, poate fi surprinzător, poate fi acel moment în care mai iei încă o linguriță doar pentru gust, iar în același timp să rămână construit din ingrediente pe care le înțelegi.
Pentru noi, aceasta este una dintre cele mai frumoase expresii ale Melinis: plăcerea nu este opusul hranei. Poate face parte din ea.

10. Folosiți ingrediente extrem de curate și un standard înalt de calitate. Ce noi surprize sortimentale pregătiți pentru viitor și unde îi invitați pe cititori să descopere întreaga voastră poveste și gamă de produse?
Una dintre direcțiile care ne entuziasmează cel mai mult acum sunt Trufele Melinis. Sunt o continuare foarte firească a explorării noastre: diferite sortimente Melinis pe care le asociem cu ciocolată artizanală realizată din 100% masă de cacao. Din nou, foarte puține ingrediente, dar fiecare dintre ele are ceva clar de spus.
Am avut ocazia să le oferim spre degustare la Salone del Gusto 2026, inclusiv unor producători cu foarte multă experiență, dar și unor oameni din lumea ciocolatei bean-to-bar. Ceea ce i-a surprins a fost cremozitatea, intensitatea gustului și, poate cel mai mult, simplitatea ingredientelor. La un moment dat, unul dintre profesioniștii care le-a gustat ne-a spus pur și simplu: „Sunt perfecte.” Iar când auzi o asemenea reacție din partea cuiva care gustă și analizează astfel de produse de ani de zile, te bucuri altfel. Pentru noi a fost unul dintre acele mici momente care ne confirmă că merită să continuăm explorarea.
Vedem Trufele Melinis și într-un context foarte concret pentru HoReCa: în cafenele atent alese, alături de o cafea foarte bună. Nu neapărat ca un desert în sensul clasic, ci ca o mică experiență care încheie sau însoțește cafeaua. Ne inspiră acel gest întâlnit în Franța, unde lângă o cafea bună poate apărea o mică piesă de ciocolată sau o bouchée care transformă câteva minute într-un moment gastronomic.
Credem că Trufele Melinis pot ocupa exact acest loc: ceva mic, intens și surprinzător, în care se întâlnesc fructul, mierea și cacaoa. Un singur gest lângă cafea, dar suficient cât să deschidă o întreagă conversație despre gust.
Îi invităm pe cititori să descopere sortimentele, poveștile fructelor și felul în care lucrăm în universul Melinis pe www.melinis.ro




















